Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

Calare pe Decizie luai Spaima in spinare

on August 19, 2013

koalaSunt plecata, “Acolo si Atunci” nu îmi era suficient, a rămas mic, mă strânge. Îmi ies mâinile din maneci, pantalonii arată ca si cum ar fi scurti…au rămas toate mici.
Nu-mi pot lăsa lucrurile, nu le pot lua pe toate cu mine. Aleg ce cred ca o sa mă ajute.
Ce pot sa iau cu mine când nu cunosc destinația?
Nu cunosc locul, nu cunosc anotimpul.
Un bagaj de urgență, câteva unelte de prim ajutor…in caz ca apare ceva ce poate sa mă raneasca, sa mă surprinda.
Sa pleci la Drum…
Pe Drum te intalnesti cu multe, multe ale tale.
M-am întâlnit. Nici nu am pasit si au început sa-mi dea tarcoale.
De ce am plecat?
Devenise greu așa: devenise caldut, un caldut suparator, nimic provocator, o liniște sacaitoare.
Nu mă mai întrebam, nu mai gândeam, nu mai simteam. Le știam pe toate. Mă știam. Judecam si blamam.
Cel mai des judecam si blamam o stare. O stare care îmi rămânea  fidela…O stare de plat, așa ca pe un monitor: inima  nu mai bate, respiratia nu mai este, si totuși nu am murit.
Sunt si vie si moarta emotional, mă pot mișca dar nu mă deplasez, vreau si nu fac nimic, simt si nu simt nimic.
Sunt într-un tunel, trecutul si viitorul la capete, prezentul nu exista.
Sunt agitata, tensionata, îmi este frica si teama, spaima este cât tot bagajul.
Am îndoieli, am toate motivele. Am fost întotdeauna foarte pregătită, la zi, știam ce fac si ce nu o sa fac vreodată, la linie, tăiam numai dacă masuram de zeci de ori…
Gândeam, ordonam, ideile erau asezate cronologic…
Si acum gândesc, gândesc si parca s-au amestecat toate in capul meu.
Si am plecat.
Sunt in tunel, se vede lumina in spatele meu, nu m-am îndepărtat prea mult.
Au venit. Le așteptam, mă surprinde insa cum mă simt cu ele lângă mine.
Parca sunt paralizata, nu pot sa merg cu mintea înainte ca mă apuca groaza. Întrebări: ce ai făcut? De ce? De ce acum, nu este prea târziu? Nu este prea devreme? Si ce te așteaptă? Ai plan? Ce te-a apucat? Te răzbuni? Te revolti? Ce vrei sa demonstrezi? Cui?  Sezi, a cui este ideea?
Liniște! Liniște! Liniște!
Gânduri galagioase si prapastioase! Gânduri  urate si rele!
Trebuie sa am aliați, nu pot sa le tot aud. Trebuie sa-mi comut atenția la ceva autentic si sincer, suportiv.
Ce mai am prin bagajul asta mic?
Spaima!? Asta este tot? Aoleu…atât a încaput…”in caz de nevoie…”!
Sunt cu Spaima pe Drum. Tunelul este lung. Lumina înainte nu prea vedem.
Ce sa faci acum? Nu am ce sa fac, pot sa conversez.
Spaima asta se tine scai de mine, nu face niciun pas înainte, niciunul  înapoi.
Dacă ea este lângă mine, mai pot sa spun ca sunt singura? Ca nu am pe nimeni lângă mine?
Sunt curioasa: cum arată înainte? Ce pot sa fac acolo? Ce știu sa fac? Cum o sa mă descurc? Cum arată necunoscutul asta? Cum este colorat, ce miros are, ce anotimp o sa fie când ajung?
Ca tot sunt Aici si Acum…de plecat sunt pe Drum…Acolo si Atunci or sa vina, sa mă întreb ce mai este prin mine.
Ce sa fie, îmi este greu sa mă vad altfel. Așa a devenit ca si cum as fi eu. Eu cum mai sunt?
Sunt in Drum, Spaima a obosit, se aseaza. Nu pot înainta fără sa o iau cu mine. Mă ajuta prezenta ei, mă ajuta sa conversez cu mine. Dacă tac, îmi aud gandurile. Nu sunt prietenoase. Lor le era bine înainte sa plecam la Drum.
Spaima este cu mine, nu sunt eu. Pot sa aleg ce sa fac cu ea.
Tocmai am decis ceva. Știu ceva sigur.
Cât este de mers prin tunel, Spaima merge cu mine!
A obosit? Mi-a obosit pana si Spaima…
Am obosit sa duc ceva ce nu mai sunt. Sa fac ceva ce nu mai sunt.
Nu exista lucruri care nu se fac sau nu se cade sa le fac, sunt numai consecintele lor, pe care pot sau nu pot sa le duc. Poate tanjesc sa le fac, sunt ușor de făcut, dar nu le pot duce urmărire- senzatia care rămâne pe suflet. Gustul inecacios de aliment, bun pentru a-ți demonstra un rol care nu te reprezintă.
Structura mea, persoana mea, nu le digera. Le arunca înapoi cu prima experiența prin care trece, rupand, taind, rănind, un nucleu cu membrana fina, pretioasa.
Ca si cum, uitandu-mă într-o oglinda, nu mă pot recunoaște.
Nu-i pot arată fiintei mele, mie, ca cu toata munca si energia investite,  consumate, pentru a mă construi, am făcut asta. Mi-am făcut asta! M-am lăsat sa-mi facă asta! M-am expus la asta!
Fata in fata cu mine, nu indraznesc sa arat:
– Uite cum arătam! Motivul? Nu am făcut nimic, simtind ca pot sa fac…
Asta nu se cade sa fac cu mine!
Tot pe Drum.
Am îndoieli, sa mă întorc?
Știu cum arată, știu cum sa fac, am locul meu. Este sigur si cunoscut.
Sunt la calea jumătate. Ori înainte, ori înapoi…
Înapoi cunosc Drumul, înainte Drumul este necunoscut. Rămân puțin pe loc. Cum mai sunt? Cu Spaima lângă mine…
Este obosita. Indiferent cum fac, trebuie sa o iau cu mine…
Nu ma mai întorc?! Simt ca pot, am carat Spaima in spinare!
O sa găsesc energia de care am nevoie!  O sa mă uit in oglinda si o sa-mi placa de mine…
Am plecat de la Acolo si Atunci, sunt Aici si Acum, o sa ajung la Acolo si Atunci, altfel, așa cum sunt!
Mai merg puțin. Mi-e greu. Vreau înapoi…nu este prea târziu, sunt la jumătate.
Mai am resurse sa merg jumătate de drum. Drumul cunoscut este mai ușor de parcurs. Dacă dau Spaima jos, o sa ma consum si mai puțin.
O apuc de picioare, o dau jos…
Ei, aide, de! aide. Ce minunatie! In spinarea mea nu era Spaima…
“- Ce credeai, fiinta inutila destinului meu! Nu te mai car înapoi. M-am plictisit de traiul lângă tine. Te-ai ținut dupa ea, ea sa te scoată de aici! Eu mă întorc, tu rămai aici. Tine-te dupa ea. Știe Drumul.
decisionNe-am împărțit sarcinile: eu jumătate sa scap de tine, ea jumătate ca știe ce sa facă cu tine.”
Ptiu!  Ce sa vezi!
Calare pe Spaima luai Decizia-n spinare!
Tot pe  Drum…
Decizia înainte, eu cu un pas dupa ea.
Se vede lumina înainte.
Mi-a plăcut jocul lor!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *