Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

PARTEA a II-a

on May 13, 2014

bumerang…zile si luni m-am intrebat. Am calatorit in mine si in toti cu care am luat contact, poate ceva sau cineva imi da un indiciu.
…asta sa fie povestea, motivul real al aruncarii cu bumerangul!?
Toata framantarea mea, toata zbaterea mea interioara, are legatura cu iesirea din rolul de victima!?
Multumirea ca am descoperit un om mic in rol de capitan de echipa? Ca nu sunt la fel, ca sunt puternica si stapana pe situatie? Ca nu sunt precum colegii mei de echipa…
Sa stau putin cu senzatia aceasta.
Nu ma simt linistita, sunt inca agatata. Mintea imi este inca pe terenul de joc, senzatiile corporale au inca legatura cu jocul, imi simt picioarele cum alearga, imi simt colegii cum gafaie, ma simt pe mine transpirata; am inca imaginea capitanului de echipa langa agresori spunandu-le…nimic. Il vad cum nu ma apara, cum nu ne apara, cum da vina pe soarta si pe el! Cum se apara ca nu stie nimic. Mic!
Sunt plecata de ceva vreme, am inceput alt joc, alta partida si sunt inca acolo. Tot cred ca are legatura cu efortul depus. A aduce probe la masa verde, m-a secatuit, m-a lasat fara energie. Numai ca “apararea” de la masa verde s-a incheiat. Am castigat. Mi-au spus ca aveam dreptate.
Eu am ajuns sa simt asta? Asta este intrebare pe care mi-ar placea sa o traiesc…mai ales raspunsul. Despre asta sa fie?
Sa fie in legatura cu experienta de a nu le cere despagubire, de a nu cere sa fie cunoscut scorul; sa-i fi cerut, la masa verde, capitanului de echipa sa-si ceara scuze sau sa-mi fi recunoscut golul, public? Sa ma vada ca pe ceva maret? Mare!
Am aruncat bumerangul, si-a dus la indeplinire menirea, este timpul sa faca drumul inapoi…spre mine!
L-am aruncat cu manie, cu dezgust, cu dispret, agresivitatea miscarii arata dezaprobarea situatiei create. L-am aruncat cat am putut de tare, parca cu teroare…eram atat de uimita de situatie, nu am vrut sa ma supun. Nu am vrut sa ma supun si am gasit puterea sa nu o fac!
El se intoarce, se intoarce la stapan, la mine!
A facut o calatorie lunga. A rupt totul in jurul lui. Si-a facut treaba!
Acum se intoarece…numai ca ce am pus acolo nu s-a descarcat complet. Am pus cat pentru toata viata mea…pentru prima si ultima batalie cu agresorii!
Batalia vietii mele!
Incep sa-l simt…este rece in jur, toate se misca, toate il asteapta cu incredere, cu interes. Cu frica! Cu vinovatie! Ce o sa aduca?
Incep toate prin mine sa se ridice…
Mai este ceva sub “covor”!
Carapacea mea se deschide si imi ofera acces la ceva uluitor, multa informatie despre evenimentul-experienta. Despre ce a “ascuns” situatia…despre ce nu am fost pregatita sa vad!
Mi-e o frica teribila. Am dreptul? Este despre mine, despre ce am trait dar nu mai stiu ca am trait. Este departe de mine…este trecutul. Este acoperit cu mii de straturi. Aparari.
Reiau experienta. Ce a fost acolo, acolo in acest eveniment din viata mea? Ce face ca am pus atat de mult in aruncarea bumerangului?
Ce a facut: teama, tristetea, mania, neincredere, acceptarea, resemnarea…ca as putea sa fiu la fel? Asta este!?
Ca daca m-ar fi numit pe mine capitan de echipa nu as fi putut avea curaj sa fiu altfel? Ca nu mi-ar fi pasat, ca nu as fi vazut jucatorii de cat de de capitan sunt? Ca as fi acceptat sa tac si sa nu spun ca strategia este de a face un joc cat mai bun…pentru adversar?
Raspunsul a venit. El vine intotdeauna, numai ca nu-l intelegem.
Acum eu sunt capitan de echipa. M-au ales si am acceptat!
Meciul decisiv, finala. Intalnirea cu mine, cu laboratorul de sub “covor”.
I-am dus pe jucatori pana aici, sunt multumita. Sunt atat de mandra de mine: unul nu mai poate alerga, unul are mainile rupte, un altul piciorul, nu au dormit, nu au mancat, tipa, urla de durere…imi spun sub toate formele posibile ca au nevoie de ingrijire, de atentie, de iubire…dar ce atata neputinta!
Imi stricati strategia! Liniste! Liniste! Liniste!
Nu le spun gravitatea situatiei. Dupa ce terminam jocul avem timp sa intelegem ce a fost si sa oferim suport. Acum trebuie sa oferim spectacol…pentru cei din tribuna.
Incepem.
Jucam bine, sunt un strateg exceptional. Jucatorii mei se inteleg din priviri. Pase, goluri, tribuna in delir. Eu stiu adevarul.
Ceva se intampla cu mine. Nu ma pot aduna, ma simt presata si incep sa simt ceva: am in gura gust de vinovatie, mirosul durerii din teren este peste tot.
Ce fac eu acum? Sunt atenta la emotii, la sentimente, la jucatori? Am de dus un meci la capat. Sunt capitan de echipa si trebuie sa ma tin de strategie.
Si nu ma tin!
Inteleg totul si ies din rolul de agresor! Eram atat de aproape sa fac ce mi-au facut. Dar nu, eu stiu cum este sa fii in locul lor, condusi de un neispravit, mic, capitan de echipa. Eu stiu cum este sa-si imagineze cineva ca nu poti sa iesi si tu sa poti. Ca tu nu intelegi, dar tu intelegi, dureros de mult, tot.
Mi-am dat seama ca jucatorii mei nu doresc sa le creaca stima de sine adversarilor, ci pe a lor. Mi-am dat seama ca ei simt ca merita si ca au dreptul sa castige. Ca sunt puternici!
Ce minunata sunt! Ce puternica! Eu sunt altfel, fac total diferit intr-o situatie similara!
M-am intors cu fata la sponsori si le-am aratat degetul mijlociu…ha, ha. Nu am facut, nu am jucat planul! M-am trezit la timp, mai era, este, suficient timp ca sa castigam. Luati-va tricoul, eu tin cu dreptatea!
Jucatorii mei castiga, tribuna afla adevarul. Plec.
Dar ce se ascunde aici? Ce sa fie? Morala!?
Victima nu mai este victima, constientizeaza in ce pozitie se afla si isi gaseste puterea. Se ridica in picioare, se scutura de pielea plina de bube si merge inainte. Pe parcursul vietii ei, inconstient, se agata de un rol de agresor ca sa reia povestea…invers. In rolul de agresor, ce sa vezi? Ea intra in contact cu ea, cand era victima, si nu agreseaza… Ceva mecanisme se pun in miscare si renunta sa agreseze! Se salveaza, salvand pe ceilalti.
Nu-i asa ca este minunat? Pe cat de complex, pe atat de simplu sau invers?
Ganduri, ganduri, nici pic de emotie…si ce de durere. Unde este ea acum? Este in toata aceasta putere de a se scoate mereu din ceva…
Se apropie de adevar! Sa intelegi la un alt nivel tot ce ai trait si ca este timpul sa te intorci in momentul acela, unde te-ai lasat…in asteptare. Ca tot ce simti este semnalul ca este timpul: ti-ai promis ca atunci cand o sa ai “putere” si vei fi “mare” te vei intoarce si vei avea grija de tine. Vei face dreptate


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *