Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

Puzzle-ul si selful (II)

on December 12, 2012

Un alt caz, un  alt puzzle: baiat, 13 ani. Nu am inteles la timpul acela motivul adevarat pentru care mama a cerut consilierea. Cred ca nici ea nu a stiut.
Baiatul nu a avut nevoie de un motiv. L-a construit singur.
A argumentat ca o sa vina, sedinta de sedinta, pentru ca are o pasiune pentru puzzle-uri. Crede ca mama stie asta. O sa vina pana termina de asamblat toate puzzle-urile din acest cabinet. Sincera sa fiu aveam patru puzzle-uri. M-am gandit ca o sa se termine repede . Timp de 1 an, atat am apucat sa lucram, nu am vorbit multe. A asamblat si dezasamblat, sedinta de sedinta, acelasi puzzle. Forma imaginea cu cei trei purcelusi. Niciodata nu a fost multumit de cum facea.  Gasea ca nu avea strategie buna. Ca incepea cu coltul nepotrivit. Nu era ceva care sa se potriveasca.
Dupa un an, mutandu-ma in alta localitate, cazul a fost preluat de o alta colega. Baiatul a vrut.  A lucrat  cu ea tot un an. Intalnindu-ne intamplator, colega mi-a spus ca baiatul o rugase sa-mi transmita, daca ma vede vreodata, ca a terminat puzzle-ul. A fost multumit de cum se potriveau piesele. Venise vremea sa-i placa. Acum era curios ce imagine se  forma pe celelalte puzzle-uri din cabinet.
Am aflat ulterior ca tatal sau era bolnav si murise.
M-am gandit mult timp daca nu cumva nu era pregatit sa-l termine. Ca nu dorea sa-l termine. Ca nu dorea sa se termine niciodata de construit. Ca timpul statea pe loc pana termina el puzzle-ul…
Poti sa construiesti numai pentru a exersa sau imaginea care se formeaza te motiveaza?
Ma gandesc la selful meu si la intrebarea timida si discreta, devenita insistenta.
Am visat, pe la mijlocul formarii mele in psihoterapie, un puzzle. Colegii din grupul meu de formare puneau si erau piese din acest puzzle. Fiecare se punea acolo, se potrivea, cu tot ce proiectasem eu in ei. Se asezau, unul langa altul, piesa cu piesa, “ formandu-ma” pe mine. Stand in picioare, puzzle -ul terminat a scos la iveala fotografia mea, imaginea mea, persoana mea.
Eram eu cu toate nevoile mele, dorintele mele, reusitele si nereusitele mele. Am inteles atunci de ce cu ei, de ce un puzzle. Motivul pentru care am reusit sa-l asamblez, motivul pentru care am putut sa ma uit la imaginea formata.
Poate ca intr-o anumita perioada de viata, oamenii se pun pe construit.
Unii fac asta acasa, altii in cabinet, altii in vis. Unii vorbind, altii jucandu-se cu cartile,  altii cu puzzle-urile.
Fiecare  asambleaza si dezasambleaza in ritmul sau, cu uneltele sale, cu piesele sale.
Curajul de a ne uita la persoana care devine, ne apartine.
Cum ar fi sa-i uram: “ Bine ai venit asa cum esti!“


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *