Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

Calare pe Decizie luai Spaima in spinare

koalaSunt plecata, “Acolo si Atunci” nu îmi era suficient, a rămas mic, mă strânge. Îmi ies mâinile din maneci, pantalonii arată ca si cum ar fi scurti…au rămas toate mici.
Nu-mi pot lăsa lucrurile, nu le pot lua pe toate cu mine. Aleg ce cred ca o sa mă ajute.
Ce pot sa iau cu mine când nu cunosc destinația?
Nu cunosc locul, nu cunosc anotimpul.
Un bagaj de urgență, câteva unelte de prim ajutor…in caz ca apare ceva ce poate sa mă raneasca, sa mă surprinda.
Sa pleci la Drum…
Pe Drum te intalnesti cu multe, multe ale tale.
M-am întâlnit. Nici nu am pasit si au început sa-mi dea tarcoale.
De ce am plecat?
Devenise greu așa: devenise caldut, un caldut suparator, nimic provocator, o liniște sacaitoare.
Nu mă mai întrebam, nu mai gândeam, nu mai simteam. Le știam pe toate. Mă știam. Judecam si blamam.
Cel mai des judecam si blamam o stare. O stare care îmi rămânea  fidela…O stare de plat, așa ca pe un monitor: inima  nu mai bate, respiratia nu mai este, si totuși nu am murit.
Sunt si vie si moarta emotional, mă pot mișca dar nu mă deplasez, vreau si nu fac nimic, simt si nu simt nimic.
Sunt într-un tunel, trecutul si viitorul la capete, prezentul nu exista.
Sunt agitata, tensionata, îmi este frica si teama, spaima este cât tot bagajul.
Am îndoieli, am toate motivele. Am fost întotdeauna foarte pregătită, la zi, știam ce fac si ce nu o sa fac vreodată, la linie, tăiam numai dacă masuram de zeci de ori…
Gândeam, ordonam, ideile erau asezate cronologic…
Si acum gândesc, gândesc si parca s-au amestecat toate in capul meu.
Si am plecat.
Sunt in tunel, se vede lumina in spatele meu, nu m-am îndepărtat prea mult.
Au venit. Le așteptam, mă surprinde insa cum mă simt cu ele lângă mine.
Parca sunt paralizata, nu pot sa merg cu mintea înainte ca mă apuca groaza. Întrebări: ce ai făcut? De ce? De ce acum, nu este prea târziu? Nu este prea devreme? Si ce te așteaptă? Ai plan? Ce te-a apucat? Te răzbuni? Te revolti? Ce vrei sa demonstrezi? Cui?  Sezi, a cui este ideea?
Liniște! Liniște! Liniște!
Gânduri galagioase si prapastioase! Gânduri  urate si rele!
Trebuie sa am aliați, nu pot sa le tot aud. Trebuie sa-mi comut atenția la ceva autentic si sincer, suportiv.
Ce mai am prin bagajul asta mic?
Spaima!? Asta este tot? Aoleu…atât a încaput…”in caz de nevoie…”!
Sunt cu Spaima pe Drum. Tunelul este lung. Lumina înainte nu prea vedem.
Ce sa faci acum? Nu am ce sa fac, pot sa conversez.
Spaima asta se tine scai de mine, nu face niciun pas înainte, niciunul  înapoi.
Dacă ea este lângă mine, mai pot sa spun ca sunt singura? Ca nu am pe nimeni lângă mine?
Sunt curioasa: cum arată înainte? Ce pot sa fac acolo? Ce știu sa fac? Cum o sa mă descurc? Cum arată necunoscutul asta? Cum este colorat, ce miros are, ce anotimp o sa fie când ajung?
Ca tot sunt Aici si Acum…de plecat sunt pe Drum…Acolo si Atunci or sa vina, sa mă întreb ce mai este prin mine.
Ce sa fie, îmi este greu sa mă vad altfel. Așa a devenit ca si cum as fi eu. Eu cum mai sunt?
Sunt in Drum, Spaima a obosit, se aseaza. Nu pot înainta fără sa o iau cu mine. Mă ajuta prezenta ei, mă ajuta sa conversez cu mine. Dacă tac, îmi aud gandurile. Nu sunt prietenoase. Lor le era bine înainte sa plecam la Drum.
Spaima este cu mine, nu sunt eu. Pot sa aleg ce sa fac cu ea.
Tocmai am decis ceva. Știu ceva sigur.
Cât este de mers prin tunel, Spaima merge cu mine!
A obosit? Mi-a obosit pana si Spaima…
Am obosit sa duc ceva ce nu mai sunt. Sa fac ceva ce nu mai sunt.
Nu exista lucruri care nu se fac sau nu se cade sa le fac, sunt numai consecintele lor, pe care pot sau nu pot sa le duc. Poate tanjesc sa le fac, sunt ușor de făcut, dar nu le pot duce urmărire- senzatia care rămâne pe suflet. Gustul inecacios de aliment, bun pentru a-ți demonstra un rol care nu te reprezintă.
Structura mea, persoana mea, nu le digera. Le arunca înapoi cu prima experiența prin care trece, rupand, taind, rănind, un nucleu cu membrana fina, pretioasa.
Ca si cum, uitandu-mă într-o oglinda, nu mă pot recunoaște.
Nu-i pot arată fiintei mele, mie, ca cu toata munca si energia investite,  consumate, pentru a mă construi, am făcut asta. Mi-am făcut asta! M-am lăsat sa-mi facă asta! M-am expus la asta!
Fata in fata cu mine, nu indraznesc sa arat:
– Uite cum arătam! Motivul? Nu am făcut nimic, simtind ca pot sa fac…
Asta nu se cade sa fac cu mine!
Tot pe Drum.
Am îndoieli, sa mă întorc?
Știu cum arată, știu cum sa fac, am locul meu. Este sigur si cunoscut.
Sunt la calea jumătate. Ori înainte, ori înapoi…
Înapoi cunosc Drumul, înainte Drumul este necunoscut. Rămân puțin pe loc. Cum mai sunt? Cu Spaima lângă mine…
Este obosita. Indiferent cum fac, trebuie sa o iau cu mine…
Nu ma mai întorc?! Simt ca pot, am carat Spaima in spinare!
O sa găsesc energia de care am nevoie!  O sa mă uit in oglinda si o sa-mi placa de mine…
Am plecat de la Acolo si Atunci, sunt Aici si Acum, o sa ajung la Acolo si Atunci, altfel, așa cum sunt!
Mai merg puțin. Mi-e greu. Vreau înapoi…nu este prea târziu, sunt la jumătate.
Mai am resurse sa merg jumătate de drum. Drumul cunoscut este mai ușor de parcurs. Dacă dau Spaima jos, o sa ma consum si mai puțin.
O apuc de picioare, o dau jos…
Ei, aide, de! aide. Ce minunatie! In spinarea mea nu era Spaima…
“- Ce credeai, fiinta inutila destinului meu! Nu te mai car înapoi. M-am plictisit de traiul lângă tine. Te-ai ținut dupa ea, ea sa te scoată de aici! Eu mă întorc, tu rămai aici. Tine-te dupa ea. Știe Drumul.
decisionNe-am împărțit sarcinile: eu jumătate sa scap de tine, ea jumătate ca știe ce sa facă cu tine.”
Ptiu!  Ce sa vezi!
Calare pe Spaima luai Decizia-n spinare!
Tot pe  Drum…
Decizia înainte, eu cu un pas dupa ea.
Se vede lumina înainte.
Mi-a plăcut jocul lor!

No Comments »

De mana cu copilul prin Tara Minunilor

20120318-220529.jpgAm auzit foarte des parinti care sunt ingrijorati de modul de joaca al copiilor lor. Nu impart jucariile cu fratii mai mici sau mai mari, au saci de hainute si nu ar da nimic, se oftica cumplit daca nu castiga partida sau nu primesc “rolul” pe care si-l doresc in jocul in care este implicat?

Toate aceste forme de maifestare sunt tipuri de comunicare pe care copilul, pe diferite canale, simte sa le foloseasca ca sa creeze o relatie cu noi. Ne vorbeste despre ce este el, despre caracterul sau, tipul de temperament, despre ce poate sau ce stie el ca poate sa faca cu ceea ce simte.
Comunicarea copilului poate sa fie pe canalul limbajului verbal sau nonverbal, direct sau indirect. Spunand sau facand.
Intr-o relatie terapeutica, relatie de cabinet, pot sa comunic cu copilul prin numeroase moduri, lucru usor si placut in acelasi timp, pe care pot sa-l faca si parintii acasa.
Momente din viata copiilor de genul: inceperea gradinitei, schimbarea unui loc familiar, aparitia unui fratior, divortul parintilor sau casatoria unui parinte, curiozitati legate de sexualitate, decesul etc . pot bulversa emotional un copil.
Forma de comunicare cea mai folosita de copil este jocul.
Jocul individual, in grup, cu personaje imaginare sau insotit de alti copii.
Pentru a te putea conecta si a avea o imagine cat mai fidela pentru ce vrei sa cunosti despre copilul tau, este de preferat sa te joci chiar tu cu el.
Ce puteti sa faceti impreuna? In functie de timp si disponibilitate, creativitate si imaginatie, orice.
Mie imi place sa ma joc si sa-l las sa-mi comunice prin desen si jocurile de familie clasice ( cu plastilina, carti, jocuri de societate, cu mingea etc ) . Acestea pot sa-mi oglindeasca ce este in copil, aici si acum, sa ma duca in lumea emotiilor lui, a sentimentelor, valorilor caracteriale si sa-mi spuna cum este drumul spre maturizare – anevoios sau curge lin si firesc.
Poti sa oferi copilului tau, prin jocul impreuna cu el, o corectie din mers a unei eventuale erori in primele faze de dezvoltare si poti sa-I intelegi mecanismele care guverneaza cresterea armonioasa.
Un copil care a inceput sa fie capabil sa apuce obiecte cu mana (creion, creta, plastilina etc ) incepe sa-ti spuna cum se simte. Schiteaza, traseaza linii, scrijeleste peretii, modeleaza.
Abordarea foii de hartie, plansetei pentru plastilina, orice spatiu liber care poate sa fie ocupat, reprezinta modul sau de a se raporta la corpul, familia si lume. Locurile de pe acestea, sus sau jos, la dreapta sau la stanga, stersaturile sau adugirile sunt informatii pretioase aduse de copil, constient sau nu , sa ne faca partasi la ceea ce este el, la cum se simte in relatie cu toate ale lui.
Desenul poate sa ne ofere informatii despre cum este pentru el lumea si cum functioneaza in aceasta, este spontan si liber sa exploreze sau se simte limitat de norme si reguli pe care nu are curaj sa le infrunte. De exemplu, copilul care nu iese din conturul figurii pe care o are de facut, daca nu este sarcina precisa, ce il tine sa nu iasa din aceasta? Continuarea desenului in afara foii, pe masa sau perete, nu este intotdeauna semn de proasta crestere, ci poate sa fie libertatea interioara de a se raporta la lume, poate sa fie experientierea sentimentului de acceptare, invata cum functioneaza marele joc al vietii.
Un alt exempu, copilul sensibil are miscari vericale pe foaie, pe portiuni limitate lasand semne care abia se pot percepe; copilul etuziast ocupa spatiul fara retineri, exploreaza toata pagina . Putem sa ne facem ipoteze ca asta ar putea sa faca si cu propriul corp, natural invata sa se cunoasca pe sine si propriile impulsuri.
Un copil care nu si-a integrat foarte mult regulile, dezordonat sau lenes ii lasa pe parinti sa-I curete si ordoneze materialele de lucru. Pictura este o arta care presupune respectarea anumitor reguli ca sa te poti bucura de ea ( amenajarea spatiului, curatarea pensulelor, spatulelor, tuburilor de culoare etc.) asa cum pentru functionarea unor relatii de calitate ai nevoie de un anumit mod de comportare fata de ele, ai grija de prietenii tai, de corpul tau, te ingrijesti de camera ta, de hainele tale.
Responsabilizarea si autonomia pentru rolurile din viata pot sa inceapa cu rolul de “ mic artist” care “ nu isi lasa tuburile sa se usuce”. Aceasta metafora ii poate facilita copilului diferite alte comportamente de “ a nu se usca relatiile”, in special cu el insusi.
Trasaturi caracteriale ies la suprafata incepand cu modul in care copilul isi da voie sa scoata vopsea din tub, cum se raporteaza la resursele lui materiale si emotionale. Simte sa lase sa iasa mult, este generos sau zgarcit. Poate sa foloseasca cu placere ce are sau ii este tot timpul teama ca o sa ramana fara ele? Imparte cu altii? Poate sa imprumute sau sa ceara? Daca nu, ce il tine pe loc? Ce din ce i-am transmis noi il lasa in zona aceasta descoperit ca nu va mai avea acces la noi daca nu foloseste intrun anumit fel iubirea noastra?
Folosirea culorilor tempera prin procesul sau de diluare, dizolvare si inmuiere poate sa scoata la suprafata optimismul sau pesimismul cu care imbraca rolul de membru al familiei, spiritul libertatii de exprimare.
Acuarelele pot sa scoata la suprafata amintiri sub forma de emotie din pantecul mamei. Pentru unii apa inseamna dezamagiri si frica ( este foarte des intalnita experienta baitelor cu tipete, concediilor de cosmar din cauza fricii de apa marii) poate pentru ca au suferit traume cand erau in pantecul mamei . Din experienta multi copii au reusit sa treaca peste aceastea cu ajutorul desenului cu acuarele.
Relatia copilului cu boala reiese prin jocul cu creta, buretele acela plin de norisori de praf care poate sa sterga dintro miscare un membru al familiei de pe tabla sau sa-I irite nasucul si manutele. Ce face copilul ? Gaseste rezolvare la acestea…duce manuta la gura, pune o batistuta?
Puterile magice, mecanismele de adaptare, toate se arata parintelui, martor al procesului de joc.
Manuta copilului devine un instrument de sters. Rigiditatea sau obsesia pentru curatenie, autonomia in fata unei educatii impuse copilului fata de igena il aduce in pragul de a nu putea sa se joace liber sau sa-si dezvolte creativitatea prin metode utile si pentru structurarea personalitatii armonioase.
Creioanele si casutele lor penarele sunt cei mai buni prieteni pentru placerea descoperirii, misterului, stimularea miscarilor fine, experientierea sentimentului de putere si forta. Sa-l lasi pe copil sa deschida singur, sa despacheteze, sa ascuta, sa apese cat doreste cu creionul pe foaie pana gaseste modalitatea optima ca sa nu rupa varful sunt forme de incredere ca se descurca singur, ca a cresut si ca acum poate si singur. Foarte important, pe copil daca il ajuti sa faca lucruri pe care poate sa le faca singur ii induci sentimentul de neputinta. De exemplu, copilul poate sa creada ca il ajuti pentru ca nu ai incredere in el ca poate, ca nu ai rabdare cu ritmul lui, ca ritmul lui nu este suficient de bun pentru tine, ca el nu este suficient de bun pentru tine.
Procesul de cunoastere a sentimentelor si emotiilor copilului poate continua cu culorile. Prea intensa sau prea multa, deloc folosita sau prea des, spune ceva. De exemplu, rosul inseamna vitalitate, putere vitala, ambitie , curaj. Predilectia pentru rosu exprima intoleranta fata de obstacolele in propriile activitati, un caracter vesel, o puternica nevoie de a fi observat. Cum interpretam in desenul copilului? De exemplu, o posibila interpretare poate sa fie ca agresivitatea copilului nu este canalizata cum trebuie. In loc sa o foloseasca spre crestere personala o descarcata prin comportamente neadecvate facandu-l reactionar sau, dimpotriva, taciturn si retinut. Uneori, exuberanta copilului devine ostilitate sau violenta, copilul fiind usor de enervat si avand posibile descarcari de furie.
Ce facem? Observam in desenele copilului nostru acest lucru, stam cu copilul sa ne vorbeasca despre desenul lui. Ii spunem ipotezele noastre, vedem ce spune si el si lucram pe emotile care apar. “ Observ ca acest personaj din desen este rosu, si acestea si acestea.. ce sa fie cu ele…poate ca sunt furioase ?”
Mergand mai departe putem sa ne intalnim cu simbolurile din desenul copilului nostru: Soarele, Luna,Cerul, Apa, Pamant, Muntii, Curcubeul, Animalele, Monstrii, Stolurile de pasari.
De exempu, Muntii pot sa apara in desen in momentul in care acasa vine un fratior, copilul simbolizand sanii mamei. Sanii mamei care pentru el reprezentau relatia cu alaptatul sau hranirea, relatia cu afectiunea. El poate sa simta ca de acum nu mai are acces la iubirea mamei sau in desen sa apara langa Munti si fratiorul pe care astfel il invita sa se bucure de iubirea mamei. Exemplele pot sa fie numeroase cu toate simbolurile. Nu exista o explicatie standard dar se poate pleca de la o idee si observarea reactiei emotionale a copilului la ea.
Expertul pentru realitatea interna este copilul.
Jocurile de familie, de exemplu jocul cu cartile ne fac partasi la aici si acum la cum traieste copilul diferite experiente si ce roluri isi accepta. Cum traieste pierderea sau castigul. Poate sa se bucure cand a castigat fara sa se simta vinovat ca ceilalti sunt tristi? Cum traieste fericirea celuilalt? Triseaza, respecta regulile, face aliante? Respecta ” pedepsele”, poate sa-si critice copmortamentele sau se identifica cu jocul ca sa se victimizeze?
Putem identifica anumite roluri : Liderul, Timidul, Nesigurul, visatorul, Agresivul, Lenesul, Dinamicul, Egocentricul. De exemplu, Liderul este expansiv, ceea ce conteaza pentru el este sa-si manifeste curajul. Este generos si ii place sa-I implice pe toti in joc, ofera sugestii nu ii place sa sa nu fie nevoie de el sau sa se inceapa fara el.
Asa ca, dragi parinti, jocul este pentru copilul vostru un mijloc privilegiat de a se face cunoscut, de a da frau liber imaginatiei si de a contura propriile vise. In acelasi timp, noi adultii trebuie sa le oferim atentia cuvenita pentru ca aceste semne sunt semnale: copilul ne vorbeste despre bucuriile lui, despre dezamagirile sau despre suferinta care il apasa.
Comunicarea prin joc completeaza comunicarea prin limbaj. Multe stari de tensiune, conflicte constiente sau inconstiente si abordari personale se manifesta chiar prin intermediul acestor imagini prin care copilul isi spune nemultumirile si se elibereaza de tensiuni.
Este dovedit ca micutilor carora li se permite jocul necenzurat le creste capacitatea de exprimare, sociabilitate si agreabilitatea.
Va doresc pofta buna la joaca!
No Comments »