Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

Nevoia de socializare si internetul

“Uff…iar nu ma lasi sa stau pe calculator!’’
“Puteti sa vorbiti cu parintii mei sa gaseasca alte metode de pedeapsa…am atat de multa nevoie sa vorbesc cu prietenii mei de pe internet.”
Cu siguranta, ai auzit foarte des aceste cuvinte rostite de copii.
Eu le aud foarte des la cabinet . Am auzit insa si o poveste putin mai trista … Clienta mea, sa-i spunem Gabriela, 13 ani, clasa a VII-a , a venit la cabinet pentru ca trece printr-un atac de panica.
Ea si prietena ei cea mai buna, au facut intrecere …cine are mai multi prieteni pe Facebook.
Mi-a povestit ca a acceptat toate invitatiile, dar a si facut invitatii. A invitat toate persoanele care aveau poze frumoase si hobby-uri interesante.
Care este problema? Asa cum banuiti…persoanele cu poze frumoase, nu erau “frumoase’’.
De atunci trece prin episoade de panica, anxietatea ii este cea mai buna prietena…tremura, transpira excesiv, ii bate inima puternic, nu poate sa respire normal. Starea de vinovatie fata de ea si fata de parintii ei…teama ca ea a provocat toate aceste persoane.
Starea de rusine ii este extrem de cunoscuta. Gandurile, senzatia permanenta ca este urmarita , gandurile si emotiile ca atunci cand calculatrul este oprit, persoana “frumoasa” o poate vedea…ca o poate controla.
Din fata vesela si sociabila, naiva si jucausa, a ajuns VICTIMA.
La atelierele mele cu parintii, pun mare accent pe realitatea aceasta.
Cu siguranta, parinte fiind, ai vazut sau ai auzit ca se pot intampla lucrurile acestea si ai luat masuri.
Vorbesc din punct de vedere al specialistului.
Nevoia de socializare este fireasca, mai ales la o varsta ca aceast sub toate formele ei.
Varsta de 12-13 ani este una dintre cele mai dificile. Asta pentru ca al nostru copil nu mai este nici puber, dar nici adolescent cu drepturi depline. Este perioada de debusolare, de patinare intre doua stadii, de abandon emotional.
Specialistii in educatie cunosc, atunci cand vorbesti de elevii de clasa a VII-a, vorbesti despre cei care “au mancat baterii”. Au cele mai accentuate tulburari comportamentale.
Starea de activism intelectual, curiozitate, suscitate de fenomene si fapte ale oamenilor, imaginatie bogata, noi forme de refugiu: de la o lume a fantasticului la aventura si mister.
Nu este o regula ca toti copiii sa treaca prin aceste stari extreme, dar toti au cele mai mari atacuri emotionale acum.
Eu nu recomand sa nu-l lasam pe copil la calculator sau cu alte mijloace de comunicare…este imposibil, il scoatem din grupul lor, il ostracizam.
Exista si nesansa sa ajunga in spectrul marginalizarii si inadaptarii acum cand ceilalti, grupul, preiau pentru un timp rolul cel mai important, in detrimentul familiei.
Putem, in schimb, sa le fim parteneri, sa le vorbim si sa-i insotim in demersul lor de cunoastere. Putem sa ne facem timp sa intram impreuna pe internet, sa le vorbim deschis despre pericole.
Sa le dam posibilitatea sa vina la noi daca simt ca cineva ii agreseaza, daca nu pot integra ceea ce simt, fara sa se simta prost ca au accesat anumite persoane sau site-uri.
Greseala este o oportunitate de invatare…aici, poti sa-l stergi de pe lista ta de prieteni.. 🙂 Sa le fim ghizi despre “bunele maniere” pe internet. Despre spre cum sa-si prezinte imaginea si cum sa vorbeasca despre cine sunt ei.
Sa citeasca printre randurile site-urilor si sa vada si din alt unghi poza… Despre faptul ca nu le poti interzice persoanelor de pe internet sa se poarte cumva, dar poti sa fii atent la cum te prezinti pe tine.
Lumea aceasta este una periculoasa, dar si plina de informatii utile…depinde unde cauti .
Asa cum am mai spus, se poate intampla ca familiei sa-i revina rolul negativ la aceasta varsta. Copilul se poate simti neanteles, neacceptat, judecat.
Dar ce alternative avem?
Sa le cere noi ajutorul!
Cum sa ne facem o pagina de Facebook… cum sa setam diverse lucruri de la calculator? Ce este periculos din punctul lor de vedere, ce este placut…
Nevoi in ale IT-ului, noi adultii, putem sa gasim si daca nu, putem inventa… Poate, dar experienta imi spune ca de multe ori, copilul se simte important –  ce stie el are valoare.
Preia el rolul “profesorului” si incepe sa aiba grija de noi.
Balanta de sprijin – control este la el.
Mijloacele de comunicare cu copilul sunt numeroase.
Jocul ramane un canal de comunicare care da rezultate.
Te invit saptamana aceasta sa te joci .
Sa te joci cu creativitatea in spectrul comunicarii si prevenirii pericolelor de pe internet.

No Comments »