Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

Bumerangul: joc de-a seful si subalternul

bumerangBumerangul este un instrument, de obicei confecționat din lemn, care poate fi lansat prin aruncare și îndreptat spre a lovi o țintă. Își are originea în armele primitive utilizate de australienii aborigeni la vânătoare și în război.

Ma asez, linistita, asa cum imi este obiceiul, la masuta de scris. Povestea are un subiect experientiat chiar de mine. Asa cum sunt toate. Experienta m-a vizitat si nu sunt sigura ca i-am inteles sensul si scopul vizitei. Ma invita sa vad care este motivul real, motivul de sub “covor” si morala.
Ma retrag in mine, cu toate ale mele, respir adanc si intru in contact cu realitatea mea interioara. Ce mai este pe acolo?
Simt bucurie, partea ei de seninatate-multe sunt asa cum imi doresc sa fie, simt si partea de extaz: o parte din mine sare intr-un picior de nerabdare pentru ce am descoperit ca pot sa fac… Increderea parca mi-a inundat sufletul: valuri-valuri de admiratie si acceptare…oameni pe care ma pot baza, parti din mine, persoane dragi care ma apara din diferite parti de lume, cu sau fara viata.

Surprinsa de ceea ce a venit, primesc uimita cum jocul meu a prins viata si cu interes urmaresc sa nu ma las distrasa nicio secunda, sa nu pierd niciun moment. Meditatia este si ea pe aici… vigilenta…ochiul neadormit, paznicul. Pe alocuri un pic de iritare, aprehensiune.
Ma invit sa pun de-o parte toate celelalte, invitandu-le sa paraseasca un pic spatiul, si invit numai trairile care au legatura cu experienta-eveniment pe care vreau sa o descojesc.
O cuprind in mana, asa ca pe o leguma cu multe foite, ma angajez sa raman prezenta pana la miez. Nu stiu ce o sa urmeze, o sa raman ancorata, cu curiozitate si bunavointa o sa dau fiecare foita jos…sa ramana emotia pura si autentica.
Ce face ca esti aici? Ce te aduce? Ce o sa aflu despre mine?
Foita dupa foita…
Asta sunt eu: cu vise si dorinte, scop clar si obiective care sa muleaza din mers la el. Tehnica…
In timpul jocului, inceput spun eu corect, eram in aceeasi echipa cu evenimentul. Parea deschis, l-am simtit deschis, era sincer. A fost prietenos, m-am simt acceptata si primita in familie. Pentru mult timp am simtit placerea victimizarii si a neputintei. Era atat de bine sa fim mai multi. Stiam ca nu putem sa facem mai nimic, ca suntem mici si neputinciosi. Ca trebuie sa mergem pe liniile trasate, ca jocul are victime si agresori…si nu facem niciodata schimb de teren si de rol.
Am jucat asa un timp, ne era greu si ne plangeam unii la altii. Nu era o alta cale. Victimele eram noi si agresorii ei.
Pana intr-o zi cand evenimentul a primit o veste: exista posibilitatea sa fie facut capitan de echipa! Pentru asta trebuie sa adopte o atitudine, una pe care o stia foarte bine. Sa fie o victima si mai supusa, pe veci supusa atitudinii de sluga. Primind tricoul de capitan, primea sansa sa ramana acolo pana linge si ultimul dos. Dos plin de neadevar, minciuna si neputinta. Primea si sansa sa vada cum se distruge echipa lui. Putea sa asiste, cu atitudinea noua, cum membrii echipei erau atacati cu niste neadevaruri si cum el, anesteziat de puterea pe care o putea pierde, nu stia sa faca nimic. Pentru ca nu stia. Asta era motivul pentru care il alesesera: nu stia nimic, puteau sa-i introduca niste idei gata digerate. Era jucatorul perfect. Era alesul lor, nu era ales de noi si nici nu avea vreo dovada ca are competente…
Nu ma deranja, asta este o parte cu care am de lucru acum, nu m-am impacat cu ea, nu ma interesa pentru ca nu eram eu vizata la fault. Incercam sa-mi fac jocul cat mai bine si sa dau pase.
Intr-o zi m-am gasit faultata rau, nici nu eram prezenta, nici nu ma anuntase nimeni ca are loc vreun meci. Se batuse si lovitura de pedeapsa. Am aflat ca: eu eram considerata din acel moment iesita din joc, dadusem un gol in poarta echipei adverse, cu piciorul colegului atacant.
Eu ii ofeream pase…el le verifica. Daca nu era buna ma anunta, daca era inainta la atac. Asta a facut, dar nu acum. Acum nu jucasem.
Ma anunta ca este pregatit de gol, ca are mingea, ca pune piciorul si pe urma o sa bage mingea in poarta…in imaginatia lui.
Facand toate lucrurile acestea, el pe ale lui, eu pe ale mele, m-a acuzat de furt…i-am luat piciorul si am dat gol cu el…in poarta adversa!
Care este tragedia: agresorii erau condusi, capitanul isi putea pierde tricoul si sansa sa linga osul. Nu si-a tinut jucatorii in teren. Acestia au jucat si aproape ca au si castigat.
Aproape…am fost descalificata! Mi-am permis sa tin cu echipa mea si sa dau un gol pentru ei!
Rusine! Exista sansa sa nu mai fim victime…asta nu se face! Trist.
Colegul jucator si-a asumat vina: nu este el vinovat de gol. L-am mintit…eu joc de-adevaratelea si ca pasa era pasa… nu stia ce sa faca in postul acela!? Nu prea isi stia meseria. El nu era acolo sa verifice, era ca sa fie verificat.
 Asta a inteles bietul meu capitan de echipa. Saracutul, asa il mintisera. Atat putuse el sa priceapa din marele scenariu care ii fusese descris. Isi luase langa el cativa jucatori, pe linia din fata- ca sa apere poarta…adversarului!
Ne-a chemat la el si ne-a certat…rau. Ca ne-am permis sa-i deranjam pe agresori, ca nu se face. Ca trebuie sa plecam capul si fiecare are datoria la cate un autogol…sa le crestem stima de sine adversarilor.
Nimeni nu a vrut…si totusi au facut-o. Agresorii si-au castigat stima de sine…cu ajutorul nostru. Pentru ca nimeni nu a verificat ce s-a intamplat. Ca nimeni nu a cercetat ca nu am gresit ca le-am dat gol. Ca regulile jocului erau pentru ambele echipe: si noi avem dreptul sa castigam.
Nimeni nu a verificat ca meciul nu a existat niciodata si ca ei au inventat partida ca sa ne vare si mai adanc in rolul de victime…si au reusit.
Am jucat un joc imaginar, l-am castigat si acum ne simtim vinovati. Numai ca vinovatia este reala.
Am fost descalificata si pentru ca mi-am permis sa ma trezesc din imaginar si pentru ca am incercat sa-i trezesc si pe ei…
bumerang2Colegii jucatori si-au platit datoria: fiecare cate un autogol, doua, ca data viitoare sa nu mai indrazneasca sa se ridice in picioare. Altfel o sa piarda sansa sa mai joace…chiar si pe post de victime.
Si totusi jocul este viata lor. Nu stiu ce sa faca daca nu mai joaca. Asa ca decat deloc, mai bine pe post de victime.
Nu sunt in masura sa judec. Nu evaluez si nu critic. Credeam si eu acelasi lucru…simteam.
Pana in acea zi cand mi-am permis sa spun ca nu este despre mine…si am castigat jocul, cu probe…din pacate credeam eu si pentru echipa mea. Capitanul de echipa mi-a explicat clar ca nu are ce sa caute un jucator curat si curajos in echipa lui…
Multumesc.
A fost ziua cand am iesit din rolul de victima!
Va urma…

No Comments »

ELFIE, ideea-emotie din cutie

elfie“ …aici jos, adanc in tine, uitata sau pusa bine pentru un timp, sunt eu. Sunt eu, ideea-emotie de care simti ca ai  nevoie. Si eu am nevoie de tine! Am nevoie sa prind viata, sa ma trezesc. Stau de ceva timp aici, abandonata, plina de praf, amestecata cu multe altele, amestecata cu timp si uitare, regret si frustrare, ura si dragoste, plictiseala si chef de schimbare, inventie si inovare. Nu ma regasesc. Nu sunt ca mine. Eu am multe de oferit. Sunt tot ce ai visat: visul tau, pasiunea ta, munca si prietenia ta.
…aici jos, in cutie, sunt generoasa. Schimb destine, aduc zambete, aduc provocari si experiente. Sunt copilul din tine, jocul si indrazneala.
…acum percepi numai ceva de neperceput. Sunt si nu sunt inca o idee! Concentreaza-ti atentia asupra inimii tale, gandindu-te la ceva sau la cineva pe care-l iubesti…bucura-te de sentimentul de caldura din jurul inimii …simte-l cum se raspandeste prin tot corpul…bucura-te de el cateva clipe…Acum, vezi in fata ta…”
A fost odata ca niciodata doua prietene –  Anca si Ana.
Anca si Ana s-au intalnit la momentul potrivit. Una avea ce cealalta nu accesa. Si invers. Erau doua tipologii diferite, se completau. Una introverta, cealalta extraverta. Treptat au descoperit cate au in comun: ciorapii colorati,  fustitele cu floricele, bluzitele cu buburuze si fluturasi,  profesia de dascal si munca cu copiii.
Atunci cand timpul era de partea lor, faceau multe impreuna. Mergeau la sport, impartaseau impresii despre  muzica, carti si filme, retete de supe si paste.
Anei ii placea limba Emotiilor si Ancai limba Engleza. Aveau cate o pasiune. Vorbeau non-stop despre asta. Cand tacea una, vorbea cealalta. Se ascultau si se motivau. Timpul se dilata  parca pentru ele, asta pentru ca nu terminau niciodata de vorbit.
De la un timp, Anca ii spunea Anei:
–       Ana, simt asa ca trebuie sa fac ceva nou. Sa aduc ceva nou. Nu stiu…Am asa o stare, parca nu stiu ce este cu mine. Trebuie sa-mi hranesc pasiunea pentru limba engleza. Am o foame teribila de activitati noi. As vrea sa vin cu o reteta noua!  Nu vreau sa-mi dezamagesc copilasii. Nu vreau ca plictiseala sa puna mana pe noi.
Incet-incet Ana, ascultand-o pe Anca, parca si vedea cu ochii mintii niste activitati pe care Anca putea sa le faca.
–       Anca, ascultandu-te imi vine asta in minte…si asta…si asta…
Ancai ii stralucesc ochii si ofera un zambet cald:
– Ana, de la asta pot sa fac si asta…si asta …si asta… Da! Aveam in minte ce spui tu. Se leaga de ce simt si eu.  Ce spui de asta?
Timpul trece, emotiile se aduna in jurul  celor doua prietene. Anca are acces la multe din ea. Creativitatea ei se deblocheaza si incep valuri, valuri de idei. Ana este nevoita sa deschida o umbrela…
Cele doua, se cuibaresc sub aceasta umbrela. Umbrela protejeaza Imaginatia. Imaginatia zburda libera sub umbrela.  Se tin de mana si pornesc. Pe strada  totul vorbeste. Atatea idei, atata pasiune si dragoste pentru ceea ce fac.  Timpul se opreste in loc. Lumea se schimba. In lumea plina de ratiune si ganduri care nu s-ar putea materializa niciodata, cele doua viseaza. Viseaza acelasi Vis. Sunt treze. Sunt int-un carusel de emotii colorate, pupicei lipiciosi si chiote de bucurie.
Emotii ale copilariei, ale veseliei, ale iubirii de daruit si impartasit.
Cele doua prietene sunt gata sa schimbe cele doua lumi: Lumea Emotiilor si Lumea Limbii -Engleze.
Picaturi de cuvinte,  lumini de emotii, cuvinte in limba engleza, jocuri, copii, oameni mari, parinti si bunici, profesori si elevi. Nu ramane nimeni neatins. Picaturi contagioase de munca amestecata cu pasiune.
La un moment dat, se aude ceva. Ceva din ele prinde glas. Prinde viata.
–       Anca, eu aud ceva …dar cred ca nu este pentru mine!
–       Ana, eu aud ceva si simt ca inteleg, parca ma striga, ma cheama …Percep ceva, nu stiu ce insa…
–       Anca, lasa-te purtata de acest gand, lasa-l sa iti arate drumul catre el!

Anca grabeste pasul.
Ana vine si ea – nici in fata, nici in spate: alaturi de ea.
Tine umbrela strans. Orice o sa vina, o sa tina de umbrela. Anca este protejata sa auda vocea, de oriunde se ascunde ea.
Ana aude si ea…vocea aceasta vorbeste insa o limba pe care numai Anca o intelege.
Curios pentru ele ca stiu drumul. Au fost de zeci de ori acolo. Este magazinul lor secret. Este un loc al lor, numai al lor. Nu stie nimeni de  el. Si daca il stie cineva, il stie pentru ca acea persoana este gasita  de incredere de cele doua prietene.
Nici nu se mai stie cine l-a gasit, motivul pentru care au trecut la inceput pe acolo. Rar merg una fara cealalta . Atunci cand se intampla…gasesc lucruri pentru cealalta. Anca pentru Ana, Ana pentru Anca.
Ajung acolo. Incep sa scotoceasca, sa intoarca magazinul pe dos…asa ca pe o fata de perna, cand vrei sa-I vezi stomacelul.
Cumparaturile sunt gata, cum le este obiceiul: Anca i-a gasit lucruri Anei si invers. Sunt multumite si fericite.
Ana se aseaza langa o cutie. Brusc aude ceva !
O voce mica,  fara putere, asa ca si cum nu a mancat  sau ca dupa o calatorie grozav de lunga. O voce care parca a obosit de atata vorba. Pare ca striga de ceva vreme!
–       Anca, tu auzi ceva?
–       Da. Vine de aici, de jos, din cutie.
–       Din cutie?
–       Da. Baga mana !
–       Anca, tu intelegi ce spune?
–       Da. Este in …seamna cu engleza. Ne roaga sa o aducem la suprafata.
–       Bine. Eu caut, insa trebuie sa ma ghidezi. Nu inteleg limba . Pare ca tu o intelegi.
–       Inca nu, vreau s-o inteleg si o s-o vorbesc. Cat de curand!

Ana baga mana, senzatia de cald si moale, asa ca si cum ai amesteca intr-o crema de ciocolata…Mana Anei se lupta sa scoata din cutie acel ceva. Ceva il tine acolo si parca nu vrea sa-i dea drumul.  Totusi  este foarte puternic. Se prinde cu manutele de Ana si se lupta sa iasa. Se catara parca pe o acadea, da o migdala la o parte, impinge o aluna, alunecand pe o caramea… hop si iese.
Ce le-a fost dat sa vada!
Arata ca o papusa, vorbeste elfeza, vine din Lumea Imaginatiei si are planuri mari. Vrea sa fie asistentul Ancai. Nici nu vrea sa auda ca o sa fie gazduit fara sa munceasca si el ceva. De cand se stie preda copiilor elfeza!

Ce este elfeza? Engleza amestecata cu emotie!

–       Anca, uite ideea de care aveai nevoie. A prins viata!
–       Ana, noul meu asistent! Da! Sunt asa fericita!

Cei trei au plecat spre casa. Anca a dus-o pe ideea-emotie, Elfie, caci acesta este numele , acasa la ea. A prezentat-o  tuturor.
–       Acesta este Elfie, lifestyle-ul meu profesional! Noul meu asistent!

Cine este Elfie? Este cine vrei tu sa fie, este cine vrea ea sa fie. Atata timp cat ii intelegi limba si ai rabdare sa o  asculti.
Elfie vine dintr-o lume magica, insa poate sa fie si una reala. Este generoasa. Te lasa sa-I  modelezi povestea asa cum simti tu.
Are planuri mari, asa ca orice idee- emotie abandonata de cineva si regasita, regasita tot de aceiasi persoana sau adoptata de alta.

Povestea numelui ei/lui,  petrecerea de  ziua de nastere, ideile pentru predarea limbii engleze, petrecerile de Paste si Craciun, serbarile, concediile, mancarea ei/lui preferata, prietenii ei/lui, parintii si bunicii, relatia cu Anca, carticica pe care o scrie, pagina personala de facebook, taberele pe care o sa le faca cu Ana si Anca…toate le vom auzi de la ideea-emotie.
Anca si copiii se vor apuca sa le povesteasca. Sa le imagineze si sa le experientieze. Toate la ora de limba engeza. Scuze…elfeza  🙂

Am fost acolo cand a prins viata, i-am urmarit travaliul si am ajutat-o sa iasa din cutie.
Elfie, ideea-emotie din cutie, ideea nastrusnica din fiecare din noi.
Ce o sa faca Elfie?
Stie Anca.
Stie pentru ca este parte din ea. Din dragostea ei pentru ceea ce face. Un om minunat, un om pentru care am scris aceasta poveste.
Din momentul in care Elfie a aparut in viata ei, a schimbat deja oameni. Oameni mari care zambesc la auzul visului ei, oameni care doresc sa se implice, oameni care au retrait emotii din copilarie…Oameni care-si simt pielea de gaina atunci cand aduc la suprafata pofta de joc.
Elfie nu ar exista fara Anca. Nimeni nu ar putea sa-I dea viata…
Elfie este Anca si Anca este Elfie!
Ce stiu eu despre Elfie este ca:  a fost deja in concediu, ca-i place sportul, ii place sa manace sanatos si…tot ce proiectez eu asupra ei.

Mie mi-a schimbat viata. Sunt nasa unei ideei-emotie. Nasa lui Elfie !
Prietena Ancai. Pare ca m-au ales sa fac parte din poveste.

A ales-o pe Anca ca viitoare gazda. Pentru ca numai ea poate sa-i spuna povestea reala. Pentru ca ea, vazandu-o,  a stiut la ce foloseste. Anca se pregatea sa o primeasca.  Ea, ideea-emotie,  a venit cand a simtit-o  pregatita sa-I inteleaga utilitatea. Sa o simta.
Pentru ea, este Elfie. Noul ei asistent. Impreuna vor preda limba engleza. Asa cum nu a mai facut-o nimeni niciodata.
Ce o sa se intample? Nu stim. Trebuie sa ramanem conectati si curiosi.

Pentru mine Elfie  este inceputul unui vis.
Visul de a tine o umbrela.
O tin strans.
Cel care este sub ea,  poate sa viseze cu ochii deschisi!

“Acum, vezi in fata ta un peisaj natural…orice peisaj doresti…de pe malul marii, dintr-o padure, sau poate fi chiar de pe alta planeta…observa culorile, parfumul, temperatura…acum, remarca daca auzi vreun sunet…acum, plimba-te putin, familiarizeaza-te cu locul…acum, cand te simti complet relaxat in peisajul tau, observi o cladire micuta pe o colina din apropiere. Porneste spre ea. Este cladirea Ta. Inauntru vei gasi un birou. La el vei incepe sa-ti scrii povestea…povestea ideii-emotie”

PS: Atentie! Aceasta poveste este un produs al Psiho-lifestyle Rogersiana si este contagios 😉

No Comments »

Obiective si previziuni 2013 versus psiho-lifestyle-ul Rogersiana (II)

Imi imaginez cum deschid aceasta selfograma, asezata confortabil unde mi-e drag, fiind in contact cu acel loc plin de acceptare.
Asta inseamna ca este de preferat sa-l descopar pana ajunge selfograma…
Deschid .
D-na Compasiune soseste! Dar cine este d-na Compasiune si cu ce se ocupa? Este de preferat sa aflu unde ii este casuta si care sunt parolele de acces.
Orice selfograma care se respecta este adusa de d-na Compasiune…
Mi-ar placea sa stiu mai multe despre ea!
Oare poti sa faci cursuri de “bune maniere”, cum sa te porti cu emotiile, cu tine?
Da.  Asa am sa fac.  Am sa merg la aceste cursuri de “bune maniere”.
Aici am sa invat cum sa le vorbesc, am sa invat limba lor. Cred ca este limba universala -jocul si joaca !
Ce surpriza ma asteapta…auzi ce spune aceasta selfograma: “nimeni nu poate face o planta sa creasca. Insa daca cineva furnizeaza conditiile necesare-sol, ingrasaminte, lumina, apa- se va transforma in cea mai frumoasa planta. Nimeni nu poate schimba materialul genetic…”
Pai si cu ce este diferit? Stiam si eu din alte  modele de (…)ograme? Sau ele stiau de la mine!? Sau din alte parti, asa cum am aflat si eu acum.
Cine a inceput primul? Cine a zis…
Este diferit. Este a mea. Facuta de mine, din mine.
Deci, eu m-am nascut cu aceasta tendinta la actualizare, acest dat, dat de a ma transforma atat cat am nevoie, unde am nevoie, cat am nevoie.
D-na Actualizare…aflu ca se naste cu mine, ma insoteste pana la sfarsit.  Nu este vecina mea…locuieste la mine acasa! Se ocupa cu armonia . Un fel de mediator intre ce vine, experienta, si ce gaseste, structura personala. Poate are nevoie de un climat anume? Am sa invat si despre ea…
Dar ce multe doamne si domni sunt in selfograma asta a mea!
D-ul Simbolism vine insotit de d-na Re-experientiere si d-soara Re-simbolizare…pune si el niste conditii, sase la numar J
Apare numai daca este nevoie de el, cand nu este clar.
O lasa prima pe d-na Experientiere.
Ce cavaler!
Parca am imaginea unei sali de bal. Toata lumea buna a acceptat invitatia mea. Poate ca nu si-au vorbit pana acum. Nu stiau unii de altii.
Mi-a venit o idee! Teambuilding! Ha, ha…
“Va rog sa va prezentati si sa spuneti cu ce va ocupati. Va rog sa va asezati langa un personaj pe care nu-l cunoasteti …”
–                    “ Sunt Congruenta si am facut cunostinta cu Experientierea Organismica.”
–                    “Sunt Ascultarea si am facut cunostinta cu Empatia, o stiam din vedere”…
–                    “Da. Eu sunt Acceptarea Neconditionata…cu mine incepe totul.”
Toate aceste doamne si acesti domni, construiesc minunata mea selfograma. Unele ajuta ca sunt, altii se lasa folositi ca niste unelte, altele sunt pentru a pune intrebari. Pot sa ma uit la ele cum sunt asezate initial si pe urma sa le schimb locul. Am de citit despre ele. Povestea lor.
Toata aceasta joaca poate sa fie inceputul noului meu psiho-lifestyle.
Obiectivul meu pe 2013! Psiho-lifestyle-ul Rogersiana :
Am previziunile, stiu ce fac daca le dau voce si le ascult. Am contactul cu ele prin responsabilitatea fata de mine – compasiune si acceptare de sine- decid sa ma folosesc de ele si de limba lor ca sa pot sa vorbesc cu emotiile de zi cu zi.
Cum arata acest zi de zi, psiho-lifestyle-ul Rogersiana?
Asa, ca si cum este  o calatorie, „de la- pana la”, aici si acum:
De la rigiditate-la fluiditate.
De la extern-la intern.
De la a da vina pe ceilalti-la acceptarea propriei responsabilitati.
De la lumea este in felul acesta-la asa percep eu lumea.
De la adevarul absolut-a acceptarea opiniilor celorlalti.
De la temerea de sentimente-la acestea sunt sentimentele.
De la au fost-la experientierea sentimentelor din trecut cu impact, aici si acum.
De la neincrederea ca ma pot schimba-la intampinarea ei cu bunavointa.
De la teama de neprevazut-la intampinarea schimbarii.
De la solutii pe termen scurt-la a sta cu timpul de a rezolva pe termen lung
De la a prefera regulile-la a prefera flexibilitatea.
De la previzibil si constrans-la spontan si creativ.
De la a judeca succesul si esecul-la a crede in puterea cresterii prin experientiere.
De la a ma ascunde-la a fi transparent.
De la a-I judeca pe altii-la a respecta felul in care au ales sa traiasca.

Sunt asa ca niste drumuri pe care le vad pe harta mea. Nu stiu pe care o sa apuc anul acesta. Mi-ar placea insa sa calatoresc, sa le parcurg. Selfograma spune ca Actualizarea este prezenta…hi, hi
Parca ar spune: “ Hei, Tu! Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!”
Te invit si pe tine sa-ti construiesti sefograma! Sau cum alegi sa o numesti.
Te invit sa experientiezi de la a trai potrivit judecatilor altora (locus extern de evaluare), la a trai potrivit propriilor valori si a experientei directe (locus intern de evaluare)
Te invit sa-ti accesezi noul psiho-lifestyle.

2 Comments »

Obiective si previziuni 2013 versus psiho-lifestyle-ul Rogersiana

Ma inscriu si eu in marea masa a populatiei care citeste la inceput de an previziuni, previziuni de toate felurile: astro, economice, sociale, meteo etc

Chiar sunt posesoarea unei previziuni astro personalizate (primita cadou 🙂 ) din care reiese ca o sa am un an excelent, plin de satisfactii si belsug, o sa mut muntii din loc si sunt toate sansele sa-mi indeplinesc toate obiectivele!

Astrele imi sunt favorabile, planetele s-au aliniat si am acolo pe harta natala toate aspectele unui om de succes, nascut pentru a schimba destine (exagerez putin…pentru impact, tensiune si emotie…ati simtit?  :))

Toate aceste evenimente extraordinare vor avea loc in momentul in care eu o sa le permit si o sa am incredere in mine, vazandu-ma persoana minunata care sunt si care fac!?

Ha!

Pai, cum putea sa fie altfel?

A mers cineva sa-si caute sensul si sa inteleaga cine este, cum face si de ce, cum sa se comporte altfel si de ce se comporta asa acum, cum sa manance altfel ca sa slabeasca, cum sa treaca peste vreo suparare, cum sa faca bani sau altele si s-a intors cu ele facute de altcineva?

Chiar m-ar ajuta sa stiu pe cineva care a trait experienta asta…

Ai fost la vreun nutritionist si acesta a reusit sa te slabeasca prin metoda minune: mananc eu, te saturi tu !?

Ai mers la sala de sport si vreun antrenor de fitness  a facut exercitiile pentru tine?

Putem continua la infinit.

Raspunsul este NU!

Aud o voce interioara care spune ca se poate ruga cineva pentru tine si poti…asta dupa moarte, te poti ruga pentru celalalt in speranta ca o sa-i ajuti Trecerea (cred ca este utila si frumoasa practica…mai mult pentru cel de aici). Acolo nu am fost, sa simt cum este. Aici pe Pamant esti responsabil pentru sufletul tau si pentru actiunile tale, numai TU poti sa te caiesti pentru faptele tale (discutia este lunga si nu cred ca mi-as gasi argumente in fata unui practicant inflacarat, asa ca ma opresc la cat am putut sa inteleg sau vrut sa inteleg )!

Atunci care sa fie motivul pentru care are atat de mult succes acest demers? Oamenii merg la tot felul de specialisti, se supun la tot felul de metode, la tot felul de practici, cautand sa afle despre ei si despre ce este in ei.

Afland raspunsuri “pozitive”, pe care tu nu le cunosteai despre tine:

esti capabil, esti minunat, in tine este forta sa schimbi, ai ascendent pe casa reusitei profesionale si personale etc . Te intorci bine, optimist. Te apuci de treaba, de facut planuri.

Dupa un timp, constatand cu durere, ca nu poti sa razi la comanda, nu poti sa-ti dresezi pofta, nu poti sa auzi ce-ti spun kilogramele, nu poti controla ce gandesc ceilalti cu privire la tinuta ta, hainele tale, te intrebi la cine sa mai mergi? Previziunea asta a expirat sau nu era a ta?

Te poti intoarce la specialist stiind ca nu ai respectat “reteta”!?

Ti-a spus ca Luna sta numai trei zile in casa ta…ce vina are el ca tu ai fost zilele acelea depresiv si nu te-ai ridicat din pat sa mergi la sef cu cererea de marire de salariu?

Ti-a spus ca esti BETA si sa nu incerci comportamente de GAMMA la job? Ti-a aratat chiar si pe protocolul modelului cuboid. Ti-a arata chiar si in excel ca te situezi in partea din …ce vina are el ca te-ai incapatanat?

Ce vina are cel de la meteo ca ai organizat o petrecere in aer liber , chiar daca a anuntat timp frumos, si a fost un fiasco de la furtuna…tine de probabilitate. Trist.

Poate sau cu siguranta, la un moment dat al vietii mele am experientiat frustrarea ca trebuie sa le fac eu pentru mine. Ca nu merge previziunea singura. Ca stiam si eu ce avea sa-mi spuna.

Asa am numit emotia existenta: frustrarea responsabilitatii. Ba si a faptului ca nu m-am invat minte sa nu-mi mai cumpar atat de multe prostii, ca tot aia o sa-mi spuna.

Acum o numesc …tot frustrare, numai ca am o relatie diferita cu ea.

Pentru 2013 m-am gandit sa-mi fac singura previziunile.

O sa-mi fac … o selfograma ! Nu stiu ce este, vedem ce iese!

Inovam. No, nu inventez apa calda. Pun putina culoare in ea si o sa iasa apa calda colorata!

Da.

2013 este anul selfogramelor! In 2013 se poarta selfograma!

-“ Buna, Ana!Vreau sa-mi imbunatatesc relatia mea, cu mine .

-Poti sa ma ajuti?

-Sigur. Iaca… o selfograma!”

M-am gandit la urmatorii pasi:

Nu am pasi. Le las cum vin, cum se aseza, le ascult si le spun povesti.

Povestea psiho-lifestyle-ul Rogersiana ! 🙂

Va continua…

No Comments »