Psihoterapie copii

Indrazneste sa te joci, indrazneste sa fii tu!

Slabiciunea

Am ajuns sa credem ca toate “imperfectiunile” copiilor sunt cauze directe ale slabiciunii parintilor. Atat de mult ne rusinam cu slabiciunea si incercam sa o ascundem incat slabim relatia de afectiune si apropiere.
Slabiciunea, aceasta emotie care lasata la suprafata ne-ar ajuta sa experientiem  autenticitatea relatiei.
Daca adultii  in rolul de parinte si-ar putea cuprinde  slabiciunea, ar putea sa cuprinda si sa empatizeze cu slabiciunea copiilor lor.
Ma gandesc ce ar putea sa-i spuna subconstientul unui parinte, constientului? Daca s-ar lepada de toate apararile si angoasele, ce si-ar spune?
Ar putea oare parintele, dupa aceasta intalnire,  sa-si invite copilul la o discutie si sa-i spuna toate descoperirile?
Tare curioasa sunt…

“Dragul meu copil, cum as putea sa incep?

Cum as putea sa-ti spun ca sunt slab?
Ca am fost…
Ca tot ce ai facut gresit m-a tulburat, ca nu am putut sa accept ca esti asa. Mi-am dorit sa fii altceva, sa faci altceva,  sa fii mai bun.
Toate razvratirile tale m-au ingrozit si m-au indreptatit sa te pedepsesc. M-au facut sa cred ca ai o problema si ca trebuie sa o rezolv.
O problema mare: esti un copil neascultator si obraznic!
Neascultator si obrazic!?
Nu, nu esti!
Dar cum as putea sa recunosc in fata ta ca eu ,parintele, nu stiu ce este  puterea de a spune NU unui adult.
Ca eu, traind aceasta experienta cu tine,  mi-am  adus aminte de mine. Copil fiind traiam in tacere limitarea.  Asa am inteles ca trebuie sa fiu daca vreau sa fiu numit un copil cuminte si ascultator, ca  asa sunt demn de iubire.
Cum as putea sa-ti spun ca nu pot accepta ceea ce esti tu,  pentru ca nu pot accepta ceea ce am fost eu.
Ca nu pot recunoaste ca fiind putere aceasta manifestare, pentru ca eu as recunoaste despre mine ca sunt slab.
Cum as putea sa fac asta? Atata timp ti-am spus ca sunt puternic si ca reusesc. Atata timp am trait placerea sa ma vezi puternic, prin tine am fost mai puternic!
Imi este greu.
As vrea sa am curajul sa-ti spun ca sunt mandru de tine, de razvratirea ta.
Ca sunt mandru ca reusesti sa te cunosti si sa-ti traiesti emotiile. Ca ai puterea sa traiesti ceea e simti,  chiar daca prin ceea ce faci incalci anumite reguli.
Chiar daca prin ceea ce faci, imi demonstrezi ca nu te cunosc si ca  nu stiu cat de departe poti sa mergi.
Mergi departe nu pentru a-mi intoarce spatele, pentru a-mi spune ca ceea ce ti-am oferit nu-ti trebuia sau ca nu iti este de folos.
Mergi inainte pentru ca acesta este drumul tau. Pentru ca tu esti tu  si traiesti experienta ta, nu pe a mea.
Oricum, nu asa cum pot eu sa o inteleg si sa o cuprind. Sunt limitat.
Pentru mine sa vrei mai mult si altfel decat iti dau adultii a insemnat sa fiu obraznic. Prin tine  inteleg ca poate sa insemne  si sa faci un pas inainte in a trai cine esti cu adevarat.
Cum as putea sa recunosc in fata ta toate slabiciunile mele!?
Temerile mele din momentul in care ai inceput sa fii independent si sa reusesti sa te descurci fara mine.
Nu am stiut sa le interpretez, credeam ca sunt un parinte responsabil. Ca trebuie sa-ti dau directia. Ca eu stiu drumul pentru tine. Ca trebuie sa merg inaintea ta si sa te feresc de rau.
Raul asa cum il vad eu. Cum sa traiesc aceasta provocare? Ca unde vad rau, tu vezi oportunitate !
Cu ce arme?
Imi demonstrezi ca tu ai altele, nu sunt mai bune sau mai rele, sunt ale tale
Mi-ar placea acum sa te insotesc, umar la umar . Sa fac pasul inapoi cand nu stiu pe unde sa o luam. O sa stii tu . Este drumul tau.
Acum simt ca am fost un parinte speriat de ceea ce puteai sa intrebi si sa nu stiu sa-ti raspund. Trebuia sa stiu toate raspunsurile din lume…asa ca am limitat cunoasterea ta, potentialele tale intrebari.
Ce mult m-au ajutat intrebarile tale! Problemele tale! Am descoperit atat de multe despre mine, prin tine .
Of,  si toate persoanele acestea din viata ta!
Am vrut sa te scap de ele pentru ca nu erau demne de tine. Puteau sa-ti faca rau!
Unele erau periculoase pentru tine… unele periculoase pentru mine!
Acum simt ca pot sa-ti marturisesc ca erau periculoase, trezeau in tine admiratie si putere! Nu am fost sigur niciodata ca as putea sa trezesc asta in tine.
Simt ca astazi o sa reusesc !
O sa reusesc pentru ca o sa-ti fiu model de putere. O sa fiu autentic!

Dragul meu,
Pot sa-ti inteleg slabiciunea. Si eu sunt slab.
Un om care isi asculta slabiciunea este un om puternic! “

No Comments »

Cele doua capete ale firului

I. Modelul personal…

Am fost invitata sa tin un workshop despre  particularitatile varstei la una dintre clasele din scoala unde sunt psiholog scolar.
M-am pregatit asa cum fac de obicei…
Mi-am creionat  pasii workshop-ului- obiective, metode,  cum aranjez sala, materialele necesare si am lasat spatiul pentru creativitate si spontaneitate…pentru cursanti.
Cursantii mei sunt parintii . Parintii unor copilasi de 9-10 anisori.
Intrand in sala am descoperit ca eram atat de emotionata incat nu reuseam sa-mi adun gandurile si ideile.
Nu mai spun ca-mi uitasem si materialele ( creioane, plastilina etc. ) si  hartiile de flipchart  stateau aruncate pe o masa pentru ca uitasem sa-mi aduc suport.
Atunci am realizat, stand concentrata pe ceea ce simtem, ca oamenii din fata mea erau incordati, obositi, saturati pana peste cap de toti expertii care veneau  sa le explice cum se educa un copil, cum se educa copilul lor.
Erau nesiguri si violenti in reactii, iscau discutii cu tenta personala. Erau obositi ,dar energici in acelasi timp cand trebuia sa-si spuna parerea, sa se apere. Se atacau reciproc si apoi se victimizau si cereau mediere.
Vorbeau unii peste altii si apoi se facea o liniste apasatoare.
Toate plecate de la faptul ca grupul de copii este catalogat de scoala ca fiind  unul cu multe conflicte interne si cu multa violenta.
“Dar de ce oare? Pentru ca sunt unul-doi copii violenti. Dar cine sunt ei, al meu sigur nu este. Al meu sigur nu face. Dar ce sa faci daca esti provocat?”
Asa ca daca tot eram acolo si aveam si meseria asta pompoasa…uite cine o sa descopere. PSIHOLOGUL SCOLAR.
Eu eram inca un “om al scolii” care  pentru ei, venea sa le spuna ca nu si-au educat bine copiii, ca nu se pricep la ceea ce fac…ca am venit sa-i evaluez .
Era un fel de extemporal la lectia “ cum sa fii un bun parinte”.
Dupa ce am ascultat toate opiniile si am incercat, fara sa reusesc, sa fac in asa fel incat sa vorbim pe rand…am inceput sa-mi notez ideile pe tabla.
Imi veneau tot felul de lucruri  pe care, ipotetic facandu-le,  as fi putut sa aflu ce se intampla acolo.
Atitudini…
Empatie!
Congruenta!
Validarea emotionala !
Numirea  emotiei!
Acceptare !
Reflectare!
Autenticitate!
Asa ca, am captat atentia.
M-am purtat asa cum am simtit.
Am incercat sa fiu  “prezenta” , “ acum si aici”.
Le-am reflectat cele auzite: spaimele lor, incongruentele, temerile si problemele.
Putem schimba ce se intampla in jurul nostru   in momentul in care ne schimbam noi .
Asa ca am inceput cu mine.
Ce pot sa fac eu pentru ei.  Pentru fiecare in parte si pentru ei ca grup.
Le-am propus o intalnire unu la unu , parinte – copil,  sambata si duminica.
Sa incercam sa adunam date despre fiecare. Ce resurse avem si cum putem sa le folosim. Sa identificam adevaratele nevoi ale grupului si apoi  sa facem un program personalizat.
Este o problema arzatoare si daca este lasata asa se extinde.
Hai sa rezolvam asta.  Acum.
Am luat o foaie de hartie si am inceput sa fac programari.
Cand esti obisnuit cu un anumit tip de comportament iti este greu sa accepti si o alta cale, pentru ca cea veche ti-a adus beneficii.
“ A…pai trebuie sa venim si noi. Pai , dumneavoastra trebuie sa va ocupati de copii si sa lucrati cu ei. Ce traba am eu daca fiul meu se bate cu celalalt la scoala. Este problema voastra aici. Acasa este cuminte .   Il luati pe ala care l-a provocat si il pedepsiti ca daca nu, eu l-am invatat pe al meu… DACA DA IN TINE, DAI, CE ESTI MAI PROST?”
Apoi s-au auzit si alte voci :  “ Eu vin, si eu, si eu….”
Primul pas a fost facut.
Exemplul personal.
Parintele este cel de la care se “ molipseste” copilul ,  isi insuseste modele comportamentale, ablitati sociale viitoare.
Daca parintele este implicat, copilul prinde curaj sa se implice si el.
O sa vedem ce o sa aduca acest demers.
Un lucru este cert.
Un capat al firului a fost ridicat si este tinut bine pana celalalt prinde curaj si il ridica pe al lui.

1 Comment »